„Dinner for one” – un prilej de relaxare și recunoștința 

Timpul este ireversibil, așa că atunci când amâni de două ori câteva clipe de relaxare pentru tine, nu uita că acestea nu se vor mai întoarce niciodată.

În aglomerația de activități zilnice, tindem să pierdem esența momentelor petrecute cu noi, așa că imediat cum am prins ocazia unei după-amiezi libere m-am relaxat cu o cină doar pentru mine. 

„Dinner for one”

Este o activitate perfectă atunci când singura companie pe care ți-o dorești ești tu, și cum e normal ca asta să se întâmple din când în când, eu nu am ezitat să mă bucur de prezența mea. 

Grădina era încă îmbibată în verdele puternic al verii și tot decorul a fost perfect pentru a-mi reîncărca bateriile complet.

mary_miriam_dinner

Un preparat gustos, alături de un vin bun, servit într-un cadru magic au fost ingredientele suficiente pentru a face dintr-o zi normală una memorabilă.

Așa cum am spus, starea de bine pornește de la nivelul minții noastre, iar atunci când lucrurile par să te ia pe dinainte, poate ar fi bine să iei o pauză și să te deconectezi complet de la ele. 

În acea după-amiază am lăsat cotidianul în urmă, cu toate task-urile și activitățile pe care le aveam de făcut și mi-am permis câteva clipe de pace, care până în ziua de astăzi încă îmi permit să gândesc liber, relaxat și lipsit de orice fel de constrângeri. 

O cină oarecare, într-un moment al zilei ales la întâmplare, m-au ajutat să îmi regăsesc liniștea, creativitatea și pozitivismul, așa că indiferent care este acel lucru care te face să te simți la fel, nu ezita să îl pui în aplicare.

mary_miriam_dinner_for_one

Fie că e vorba de o ședință foto, de o plimbare prin parc, de un curs de pictură, sculptură sau de serialul preferat, ține cont de modul în care fiecare aspect al vieții tale te influențează și concentrează-te doar pe cele bune și mai speciale!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Selectați limba »